“ Mulți îmi spun că sunt o persoană luminoasă și asta se vede și din fotografiile mele” – interviu cu celebrul artist fotograf FLORIN ANDREESCU
L-am cunoscut pe Florin Andreescu – faimosul fotograf – absolut întâmplător. Căutam un dar rafinat, pentru Ambasadorul Coreei ( ce urma să ne fie oaspete în emisiune) și căutările mele m-au adus la Editura AD LIBRI, care , printre altele, realizează niște albume de excepție, cu fotografii reprezentând fascinantul nostru colț de lume. Din aproape în aproape, am aflat că ele poartă semnătura celebrului artist si că…iată! însăși Editura este a domniei sale. Colaborarea profesională a avut loc, însă cum la mine nimic nu rămâne “fără urmări”, după ce m-am impresionat, de una singură, acasă, studiind CV-ul “sponsorului” meu, mi-am zis : “Dl.Andreescu nu trebuie să ne scape! Va fi următorul nostru “Bărbat de 10”, în emisiune! “…Însă cum nu toți invitații noștri se simt confortabil cu ideea venirii într-un platou de filmare aglomerat, pe timp de pandemie, invitația a fost îmbrățișată cu plăcere, dar pentru o dată…”care va fi stabilită ulterior”. Am înghițit în sec si…m-am “reconfigurat”, luând decizia să-l invit deocamdată pe dl.Florin Andreescu în rubrica “Bărbați de 10” a revistei noastre. Ca un soi de …”încălzire”, pentru perioada “post-COVID”!
Fotograf profesionist, editor și realizator de filme documentare, Florin Andreescu este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi (AAF) din România din 1981 și membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), iar în 1991 a primit distincţia Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (AFIAP). Fotografiile sale – zeci de mii, probabil – au apărut în reviste și publicații de specialitate din întreaga lume. În anul 1999, Florin Andreescu fondează Ad Libri, singura editură din România dedicată exclusiv editării de albume fotografice şi cărţi turisticee, marcă sub care artistul a publicat numeroase albume fotografice și a ilustrat peste șaizeci de ghiduri turistice.
Florin Andreescu a intrat și în prestigioasa echipă Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică IL Caragiale, Catedra de Multimedia. Are în palmares nenumărate prezențe la Expoziții internaționale de prestigiu, albume de senzație publicate pe diverse teme, precum și o serie de documentare travel & history, care promovează România , dar și scurtmetraje de succes, premiate la competiții internaționale de profil.
L-am rugat pe eminentul artist să lase jos, pentru o clipă , aparatul de fotografiat și să se aplece asupra întrebărilor mele, absolut “safe”, din punct de vedere “COVID”! . Și iată ce interviu frumos a rezultat!
Marina Almășan : – Spuneți-mi, v-ați făcut vreodată un “selfie”, cu telefonul mobil?
Florin Andreescu : – Foarte rar, pentru o comunicare rapidă cu prietenii sau pentru a avea o amintire când mă aflu în prezența unor persoane dragi, chiar si eu îmi mai fac câte un “selfie”.
Marina Almășan : – …care, cu siguranță, iese mult mai “profi” decât cele care poluează internetul! Chiar, ce părere aveți despre faptul că astăzi “tot omul a devenit fotograf”? Puteți analiza puțin hemoragia asta de fotografii de pe Facebook?
Florin Andreescu : – Fotografia a devenit, în ultimii 20 de ani, un mijloc de comunicare. Oamenii folosesc o imagine pentru a transmite un mesaj. Altădată o făceau cu ajutorul cuvintelor în scris. Din acest punct de vedere avem de- a face cu o “lene intelectuală”, pentru că se preferă să se comunice prin imagini și semne. Dar cu ajutorul fotografiei și a tehnologiilor performante s-a dezvoltat simțul estetic al multor iubitori de fotografie. Astăzi se fotografiază enorm, dar aceste imagini nu vor rămâne arhivate , ci se vor pierde, datorită fragilității mediilor de stocare. Din păcate, oamenii nu mai au obișnuința de a imprima pe hârtia fotografică, singura care s-a dovedit a fi capabilă să reziste peste timp. Iar despre arhivarea imaginilor pe rețele de socializare pot spune că există un “ciclu de viață” al acestor rețele. Va veni o zi în care ele vor fi înlocuite cu altceva, iar costurile de arhivare vor fi din ce în ce mai greu de susținut. Personal, cred că activitatea fotografică este de preferat în locul altor vicii!
Marina Almășan : – De fapt, care este rolul fotografiei?
Florin Andreescu : – Grea întrebare, chiar filosofică! La apariția fotografiei, oamenii se bucurau pentru că găsiseră răspunsul mitului “tinerețe fără bătrânețe”. Se putea transmite viitorimii o imagine fidelă omului. Între timp fotografia și-a găsit locul cam peste tot în societate. De la artă la industrie, de la viața socială la hobby sau medicină. Prin fotografie omenirea poate opri pentru o fracțiune de secundă acest nemilos și greu de înțeles “timp”. Eu pot să vă povestesc un vis, dar dacă vă arăt și o fotografie înseamnă că povestea mea s-a întâmplat cândva. Dacă unim cele două idei putem spune ca fotografia este dovada unui timp care a trecut pe lângă noi!
Marina Almășan : – Vă mai amintiți prima dvs fotografie? Presupun că, pt un fotograf profesionist, prima fotografie este ca si prima iubire : nu se uită niciodată!
Florin Andreescu : – Sigur! În vara anului 1975, când aveam 12 ani, împreună cu mama mea, am venit în București pentru a-mi vizita bunicii și am avut parte de un circuit cultural prin muzee și locuri importante. Am ajuns la Muzeul Tehnicii din parcul Carol și am fost fascinat de rachete și aparatele vechi de filmat și fotografiat. Muzeograful care s-a ocupat de mine mi-a dat cadou câteva fotograme de peliculă. Nu știa mama mea atunci că m-a contaminat cu microbul fotografiei. Întors acasa am luat cu de la mine putere aparatul de fotografiat al familiei, am cumpărat un film alb-negru Orwo care costa 14,50 lei și am început să citesc cărțile de fotografie pe care le- am găsit în biblioteca familiei. Restul verii am petrecut-o la țară și eram tare mândru de noua mea jucărie unde aveam să depozitez doar 36 de imagini din anul de grație ’75. Am fotografiat personaje apropiate și cred că prima imagine am făcut-o bunicii mele!
Marina Almășan : – Fantastic! Ce memorie aveți! V-ați amintit și prețul acelui film ORWO! Ce v-a făcut să continuați?
Florin Andreescu : – V-am spus mai sus: am fost contaminat cu microbul fotografiei. Spre deosebire de zilele noastre, atunci fotografia avea ceva misterios, ceva ce ținea de magie. Fotografiai și apoi intrai în camera obscură unde, cu ajutorul substanțelor, realizai marea “vrăjitorie” a apariției imaginii pe o bucată de hârtie. Între timp lucrurile s-au mai simplificat, dar forța unei imagini reușite și felul în care ea îmi bucură retina mă fascinează și astăzi! Am aceeași bucurie de a fotografia și în zilele noastre!
Marina Almășan : – Cuneva spunea : “Fă lucrul care-ți place și vei avea sentimentul că nu ai muncit nicio zi!”. Cred că este despre dumneavoastră! Spuneți-mi, ați avut curiozitatea să numarați , chiar și aproximativ, cam câte fotografii ați făcut, la viata dvs?
Florin Andreescu : – Este imposibil de știut. Dar cantitatea nu este importantă! Acele imagini, puține la număr, care pot stârni interesul privitorilor peste timp, sunt cu adevărat importante în viața unui fotograf.
Marina Almășan : – Aveți, așadar, unele fotografii la care înțeleg că țineți foarte mult, de care sunteți foarte mandru. Puteți numi cateva?
Florin Andreescu : – Am unele imagini care au trecut proba timpului: imagini din dificilul deceniu opt al secolului trecut care stârnesc intersul tinerilor doritori să afle cât mai mult despre comunism sau fotografiile din primii ani ai tranziției, când România își găsea cu greu drumul. Și mă gândesc la imaginile cu minerii care puneau stăpânire pe capitală sau la Paștele din aprilie 1992 din Bucovina când am reușit să documentez vizita M.S. Regele Mihai. Aceste imagini fac parte din cele trei volume apărute sub numele de Flashback. Faptul că sunt cărți de mare succes mă bucură și responsabilizează pentru a mai scormoni prin arhivă.
Am și imagini mai recente la care țin și sper să poată trece proba timpului spre neuitare.
Marina Almășan : – Deși nu am niciun dubiu că este un lucru absolut corect, am să vă întreb : de ce credeți că fotograful este considerat a fi “artist”? Ce vede ochiul unui fotograf profesionist, în plus față de ochiul nostru, al amatorilor?
Florin Andreescu : – E cam pretențios spus artist! Fotografii sunt oameni cu sensibilități speciale. Un fotograf profesionist poate vedea ceea ce nu văd cei ce-l înconjoară. Adică noi vedem ceea ce dumneavoastră nu vedeți! De fapt este vorba de viziunea fotografului, de modul în care se raportează la realitatea înconjurătoare și felul în care o poate înțelege. Imagini de calitate poți realiza doar în momentul în care cunoști bine subiectul, în care știi bine ce se întâmplă. Altfel e doar fler și întâmplare!
Marina Almășan : – Ce vă place cel mai mult sa fotografiați? Ce NU vă place?
Florin Andreescu : – Oameni! Dar fac si peisaj, arhitectură, viețuitoare în sălbăticie și din când în când publicitate! Nu am repulsie pentru a fotografia ceva, dar sunt mai mult atras pentru subiectele cu viață!
Marina Almășan : – Care a fost cel mai mare succes, obținut de fotografiile dvs?
Florin Andreescu : – Nu sunt un bun depozitar al succeselor, în sensul că nu păstrez în ordine diplome, medalii, cupe sau articole. Din contră! Am avut parte și de vernisaje cu covor roșu, șampanie și caviar, dar mă amuză faptul că a doua zi o să fiu din nou un anonim pe stradă! Anul trecut, după un vernisaj în străinătate, am fost primit timp de 15 minute de al doilea om din statul respectiv! Am văzut și eu cum se petrec lucrurile la nivel înalt!
Pentru mine contează acele imagini care pot emoționa peste ani și care au o putere narativă! În ziua de azi le numim imagini iconice într-o traducere acceptată! Dacă am reușit să am câteva fotografii iconice după mulți ani de fotografie înseamnă că nu am muncit degeaba! Sper ca unele imagini de-ale mele să atingă acest deziderat!
Marina Almășan : – N-am nicio îndoială că așa va fi! La un moment dat, ați trecut de la fotografie, la filmul documentar. Vi s-a părut, oare, “neîncăpătoare” fotografia, pentru a vă transmite gândurile?
Florin Andreescu : – Filmul nu-mi era străin și reprezintă și el o mare dragoste de demult. La începutul anilor 90 am realizat coloana sonoră pentru câteva filme artistice realizate la Buftea. Nu mă gândeam atunci că voi face film. În urmă cu vreo 15 ani, aparatele de fotografiat au început să și filmeze la o calitatea uimitoare. A fost momentul în care mi-am zis că trebuie să și dovedesc că pot duce la bun sfârșit proiecte cinematografice. Pentru mine fotografia este o esență, iar filmul o stare. Când îți vezi filmul pe marele ecran ți se umple sufletul de bucurie, iar dacă această emoție li se transmite și spectatorilor înseamnă că tot efortul a meritat. Am primit premii în țară și în străinătate, am avut acceptări la diverse festivaluri și asta înseamnă că o povestea spusă cinematografic poate să emoționeze cel mai divers public. Și ca să vă răspund la întrebare am dorit ca privilegiul de a descoperi tainele locurilor mai puțin cunoscute din România și poveștile unor oameni minunați să le pot dărui semenilor care, datorită stilului de viață modern, nu-și permit să călătorească atât de mult ca mine.
Marina Almășan : – Imi puteți aminti si aici, în materie de film documentar, lucruri de care sunteți mândru?
Florin Andreescu : – Documentarele “Meserie naturală” și “Bune și blânde” vorbesc despre viața crescătorilor de animale și au fost prezentate în festivaluri din Europa, Africa și Asia. Anul trecut am luat un premiu la Chișinău și am constatat că personajele mele din Bucovina transmiteau multă empatie spectatorilor moldoveni pentru că foloseau același grai dulce. Filmele de travel și history, așa cum le-a numit un critic, care se găsesc pe DVD-uri în librării sunt apreciate de cei pentru care cunoșterea reprezintă un țel. Filmul “Rădăcinile sufletului” îmi este foarte apropiat deoarece este dedicat tatăl meu și l-am prezentat la Ploiești când a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani. Proiecția s-a desfășurat în prezența foștilor săi colegi, cei mai temuți profesori din liceele ploieștene. Se întâmpla în 2016. Iar apoi am prezentat filmul în satul în care s-a născut, la Căminul Cultural, un fost conac boieresc, un loc fabulos unde nu se mai proiectase un film de trei decenii. În prezența consătenilor, primarului, preotului, profesorilor, forțelor locale de ordine s-a prezentat filmul și s-a vorbit. A fost cred cea mai mare bucurie pe care am putut să o fac tatălui meu la acea vârstă venerabilă. Acum filmul este disponibil free pe internet, iar tatăl meu se bucură din Câmpiile Elizee.
Marina Almășan : – Ce frumos!….Ca dascăl, ce ați încercat să le transmiteți studenților dumneavoastră?
Florin Andreescu : – Am făcut parte din echipa care a înființat secția de Multimedia de la UNATC. Predam lucruri tehnice, destul de aride pentru studenții artiști, dar pentru că se inițiau în tainele computerelor – erau anii ’90 și calculatoarele nu pătrunseseră încă în casele românilor – cred că le-am putut stârni interesul. Am încercat să-i conving că aceste cunoștințe le sunt folositoare pentru activitățile creative și că nu e bine să se lase pe mâna tehnicienilor. Așa am ajuns să pun o notă în carnetul de student faimosului regizor Cristian Mungiu, colegului dumneavoastră din TVR Gheorghe Preda sau îndrăgitului showman Horia Brenciu. Astăzi când mă întâlnesc cu fostele studente de la filmologie sau teatrologie, devenite între timp profesioniste cunoscute din lumea teatrului sau a cinematografiei, mi se spune: “Cu ajutorul dvs. am intrat în lumea computerelor fără de care nu ne mai putem concepe existența cotidiană”!
Marina Almășan : – Sunt sigură că ați fost unul dintre dascălii lor favoriți și tare mi-e ciudă că nu v-am cunoscut până acum! Spuneți-mi, domnule Andreescu, cum arată lumea in care trăim, văzută prin obiectivul aparatului de fotografiat? Reușește el să filtreze Răul și Urâtul?
Florin Andreescu : – Aparatul de fotografiat este nemilos. Poate să redea tot spectrul dintre alb și negru, dar o face după mintea și simțirea fotografului. Procesul de fotografiere este un fel de terapie pentru bunăstarea sufletului și a trupului. Fără să vrei filtrezi după cum îți este sufletul! Mulți îmi spun că sunt o persoană luminoasă și că asta se vede și în fotografiile mele!
În anii 80 si 90 am fotografiat multe aspecte dure ale vieții. Eram tânăr și atunci treceam mult mai ușor peste ele. Țin minte că după ce am fotografiat copii de creșă infectati cu HIV sau bolnavi de la secția de arși timp de câteva zile nu am mai fost bun de nimic. Durerea umană intrase și în mine. Atunci mi-am dat seama de puterea acestor imagini, dar și de faptul că trebuie să fii responsabil când ai în fața obiectivului de fotografiat mari traume! Ești documentarist, dar există o etică și o conduită nescrisă pe care trebuie să le respecți.
Marina Almășan : – Sper ca acest lucru să reușiți să-l transmiteți și tinerilor de astăzi. Din păcate lumea noastră s-a umplut, spre exemplu, de jurnaliști care fac orice, de dragul senzaționalului…. Ce nostalgii aveți, domnule Andreescu?
Florin Andreescu : – Poate sunt nostalgic dupa perioada fotografiei argentice, pentru că magia acelor vremuri s-a risipit în perioada digitală. Eram tânar și visam frumos. Și azi mă bucur că multe vise au devenit realitate.
Marina Almășan : – Sper să rămâneți mereu în lumea viselor frumoase, devenite realitate. Haideți să încheiem cu un stereotip : ce planuri de viitor aveți?
Florin Andreescu : – Aștept, ca toată lumea, să depășim această perioadă istorică a luptei cu virusul. Sper ca apoi să revenim la o viață normală și să mai pot umbla pe coclauri pentru a bucura oamenii cu imaginile mele.
Marina Almășan : – ..ceea ce vă doresc, la fel de mult cum îmi doresc și mie! Vă mult mulțumesc pentru interviu…și pentru minunatele fotografii, pe care ni le-ați oferit, spre publicare!
04/09/2020